Planificarea strategiilor de marketing pentru începători
O strategie de marketing bine pusă la punct poate fi diferența dintre un brand necunoscut și unul de succes. Începătorii în acest domeniu pot fi ușor copleșiți de complexitatea sa, însă înțelegerea fundamentelor și planificarea corectă poate ușura procesul. Iată, pentru început, câteva concepte importante în planifcarea strategiilor de marketing.
Ce sunt strategiile de marketing?
Strategiile de marketing reprezintă un plan conceput pentru a atinge obiectivele specifice ale unei afaceri. Acestea includ activități diverse cum ar fi branding, poziționare, comunicare, promovare, vânzări și distribuție. Scopul este de a crea și de a întreține o relație benefică între o companie și clienții săi, maximizând în același timp profiturile și pătrunderea pe piață.
Cum se planifică o strategie de marketing?
Planificarea unei strategii de marketing implică o serie de pași esențiali care trebuie adaptați la particularitățile fiecărui business:
Stabilirea obiectivelor este un pas important în majoritatea situațiilor, indiferent de scopul final pe care îl avem. În ceea ce privește strategiile de marketing, acestea trebuie să aibă un scop clar, tangibil și măsurabil:
- creșterea notorietății brandului;
- atragerea de noi clienți;
- fidelizarea celor existenți;
- lansarea unui nou produs.
Încercați să aflați informații cât mai specifice despre publicul țintă. Identificați cine sunt clienții dvs. ideali, ce nevoi au și cum puteți răspunde nevoilor acestora prin produsele sau serviciile oferite.
Cunoașterea punctelor forte și a slăbiciunilor concurenților vă poate ajuta să vă diferențiați și să găsiți un avantaj competitiv.
Definiți ce face produsul sau serviciul dvs. unic și de ce clienții ar trebui să aleagă marca dvs. în detrimentul altora.
Decideți prin ce metode veți comunica cu publicul dvs. – digital (social media, email, articole), tradițional (TV, radio, print) sau o combinație dintre acestea.
Stabilirea bugetului este un punct important și complex în orice strategie de marketing. Determinați cât puteți cheltui pe marketing și cum veți aloca fondurile pentru a maximiza ROI-ul (return on investment).
Planificarea și ogranizarea sunt esențiale pentru a maximiza șansele de succes. Planificați când și cum veți implementa diferitele componente ale strategiei dvs., de la campanii publicitare până la postări pe blog sau social media.
Puteți citi aici despre câteva instrumente care ajută în planificarea strategiilor de marketing.
Folosiți instrumente pentru a urmări performanța campaniilor și fiți pregătiți să ajustați tactica în funcție de rezultatele obținute.
Iată câteva exemple utile de instrumente de urmărire a campaniilor de marketing.
Pornirea pe drumul marketingului poate fi anevoioasă. De aceea avem nevoie de o strategie puternică, un plan bine pus la punct cu obiective bine definite. Cu o strategie bună chiar și o afacere la început de drum poate ieși rapid de sub anonimat.